Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
0Dealurile care înconjoară municipiul Hunedoara păstrează rămășițele puțin cunoscute ale unor locuri interzise în primele decenii de comunism. Câteva cratere mari stârnesc curiozitatea localnicilor.
În primii ani după Al Doilea Război Mondial, Hunedoara a trecut prin transformări spectaculoase, devenind primul mare oraș muncitoresc din România.
Hunedoara anilor '50 s-a extins cu repeziciune
Uzinele metalurgice din Hunedoara au fost extinse cu repeziciune în anii ’50, începând de la Castelul Corvinilor pe malul stâng al râului Cerna, în timp ce pe malul drept al râului, zona mlăștinoasă de atunci și dealurile înconjurate de pădurea Chizid au fost transformate în fundațiile noiloilor cartiere de blocuri.
În 1945, în Hunedoara locuiau doar 7.000 de oameni, însă un deceniu mai târziu orașul număra 30.000 de locuitori, iar în anii ’60 peste 60.000 de oameni, mulți dintre ei angajați în combinatul siderurgic Hunedoara aflat în plină expansiune.
La subsolul a numeroase blocuri din Hunedoara, construite în anii ’50, au fost amenajate adăposturi anti-aeriene, însă cele mai spațioase buncăre pentru populație au fost construite sub teatrul din Hunedoara și sub Dealul Sânpetru, în imediata apropiere a Castelului Corvinilor.
Cea mai bine păzită zonă era, însă, Combinatul siderurgic Hunedoara, iar rămășițele dispozitivelor de apărare militare din jurul lui s-au păstrat încă din anii ’50.
Un astfel de loc este unul dintre dealurile Răcăștiei (video), care oferă o panoramă spectaculoasă asupra Hunedoarei, fostului combinat, văilor Cernei și Zlaștiului și, la orizont, spre Munții Poiana Ruscă și Apuseni.
Dealul Răcăștiei din Hunedoara a păstrat urmele fostei baze militare
Pe Dealul Răcăștiei din Hunedoara, mai multe cratere au rămas mărturie a sistemului de apărare înființat în anii ’50 deasupra combinatului.
„Sunt rămășițele unei unități antiaeriene de tunuri, menită să apere orașul și combinatul. Pe un alt deal al Hunedoarei au fost amplasate, prin anii ’50 alte tunuri antiaeriene, dar și un reflector”, își amintește un localnic.
Mai multe unități militare își desfășurau activitatea în jurul Hunedoarei, în anii ’50.
„La 11 noiembrie 1949, la Hunedoara a luat fiinţă un Divizion de artilerie antiaeriană care avea în compunere patru baterii dotate cu tunuri antiaeriene calibrul 37 mm şi 88 mm, dispuse în jurul oraşului. Divizionul s-a transformat ulterior în Regimentul 15 artilerie antiaeriană mixt, având în dotare tunuri antiaeriene de calibru mic şi mijlociu 37 mm, 76,2 mm şi 100 mm, de provenienţă rusească”, arăta Asociaţia Judeţeană a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din judeţul Hunedoara „Sarmizegetusa”.
În combinatul siderurgic din Hunedoara, în primii ani după Al Doilea Război Mondial au fost construite trei buncăre antiaeriene.
„Aceste buncăre sunt suficient de spaţioase încât să permită locatarilor din vecinătatea lor şi muncitorilor să se adăpostească aici. Buncărele au fost construite la o adâncime de cinci metri sub pământ şi au pereţii din beton atât de puternici încât, potrivit oamenilor de la faţa locului, ar putea rezista chiar şi bombelor atomice”, arată un raport al Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, din 20 decembrie 1955.
O schiţă ataşată documentului secret indică locurile unde s-ar fi aflat buncărele, în apropiere de fosta turnătorie a combinatului, de uzina electrică şi de oţelărie. Adăposturile se află pe vechea platformă siderurgică a Hunedoarei, ocupată în prezent de ruine, după demolările de amploare care au avut loc în anii 2000.
Buncărul secret de la Castelul Corvinilor
Un alt adăpost antiaerian, la fel de solid ca şi cele din combinat, a fost construit la începutul anilor ´60, într-o stâncă a Dealului Sânpetru, în imediata vecinătate a Castelului Corvinilor şi a fostului combinat (video).
Buncărul, aflat în prezent în conservare, a fost şi el conceput pentru a rezista bombardamentelor puternice.
Adăpostul, aproape invizibil din exterior, era dotat cu instalaţii de ventilaţie şi de filtro-ventilaţie, iar la nevoie, exista posibilitatea să se branşeze aici un generator de curent, în cazul în care reţeaua electrică nu funcţiona.
Putea găzdui aproape 1.000 de oameni, pe culoarele sale dispuse în forma literei H. Din reţeaua de apărare a oraşului a făcut parte şi un fost buncăr militar, cu mai multe niveluri, semiîngropat, care a funcţionat în trecut ca punct de comandă pentru Regimentul 15 Rachete şi artilerie antiaeriană de la marginea Hunedoarei.
Centrul de comandă al unităţii militare din Hunedoara era un loc secret, de care civilii nu îndrăzneau să se apropie. A fost părăsit în anii 2000 și s-a ruinat, cu timpul (video).
De aici erau coordonate acţiunile celor patru divizioane de foc ale Regimentului, înfiinţate la sfârşitul anilor ´50, la Orăştie, Vadu Dobrii (video), Haţeg şi Ilia.
Acestea erau dotate cu rachete sovietice care la nevoie urmau să fie folosite pentru a apăra regiunea industrială de atacurile aeriene.
Sub „scutul” lor se aflau oraşele Deva, Hunedoara, Haţeg şi Orăştie, combinatele din Călan şi Hunedoara, termocentrala Mintia, uzinele din Orăştie, minele de fier din Ghelari şi Teliuc, nodul feroviar Simeria şi uzina militară din Cugir. Unităţile militare au fost închise la începutul anilor 2000.
Se încarcă comentariile...
